Am strada mea! Sunt proprietar

A îngrădit o stradă din municipiul Motru, construită pe terenul pentru care deţine titlu de proprietare. Un localnic şi-a încadrat bucata de drum, cu lemne şi indicatoare. Omul a pus chiar şi o hârtie, prin care avertizează că porţiunea respectivă de şosea este proprietate privată.

Familia lui Mihai Mănescu este proprietara a unei suprafeţe de 1.600 de metri pătraţi, teren situate sub strada Prelungirea Macului. Drumul leagă localitatea Ştiucani, de municipiul Motru. Proprietarul susţine că a solicitat primăriei o altă bucată de teren, însă i s-a trântit uşa în nas. Ignorat de autorităţi, omul s-a hotărât, ieri după amiază, să-şi îngrădească terenul.

Şoferii, acre ieri după amiază au vrut să treacă pe strada Prelungirea Macului au făcut cale-ntoarsă.

Chiar dacă sunt blocaţi în curţi, vecinii îi dau dreptate. Oamenii susţin că sunt mulţi localnici care au terenuri în zonă, pe care nu le pot folosi, deoarece primăria nu le dă alte suprafeţe, în loc.

Căutat de presă, ieri după amiază, edilul oraşului Motru nu a vrut să comenteze situaţia creată.

Drumul va fi blocat până când autorităţile îi vor acorda ceea ce i se cuvine de drept, susţine proprietarul terenului. Până atunci, şoferii sunt nevoiţi să meargă pe o rută ocolitoare.

Leave a Reply